Un pic dezamagita

2447

Written by:

Ziua de luni mă prinde fără computer și fără fotografii, dar am zis să vă scriu totuși ceva. Azi nu pot fi foarte optimistă din cauza evenimentelor din ultimele zile. Îmi pare că suntem într-un vis urât. Nu vreau să fac politică pe blog, nu cred că stăpânesc foarte bine subiectul, dar nu pot să nu spun că îmi pierd speranța că România se află pe calea cea bună. Deși nu sunt naționalistă, cred ca fiecare ar trebui să încerce să se dezvolte acolo unde s-a născut, de aceea eu nu m-am gândit niciodată să plec din Brăila deși mi-a fost foarte greu mult timp. Am pierdut mult aici când puteam câștiga mult în altă parte. Insistența mea a dat roade, am ajuns să lucrez doar cu oameni plăcuți, interesanți și să câștig bine în orașul meu. Același oraș pe care mulți îl vad ca pe un cuib de cuțitari. Nu voi pleca nicăieri, dar trebuie să spun că sunt dezamăgită. Partidul roșu a câștigat detașat alegerile locale și parlamentare, iar prima lor grijă a fost să propună o ordonanță de urgență care să favorizeze penalii. Aș fi iesit în stradă, dar cred că nu e nimic de salvat. România este victima atașată de agresor. Degeaba se zbat o suta de mii de “tineri frumoși și liberi” să schimbe ceva dacă douazeci de milioane de oameni nu vor să schimbe nimic pentru că ar trebui să schimbe câte ceva la ei. Așa cum spuneam și pe Facebook, democrația este nocivă atunci când în demos – popor predomină ura, micimea, ignoranța. Nu îmi săriți în cap, am ieșit la mai toate protestele din ultimii ani și chiar am organizat unul, dar acum știu că ar fi în zadar. Vă mulțumesc dacă ați ieșit în stradă, dar eu nu am avut putere de data asta. Știu că nu suntem în targetul partidului roșu și ne va ignora pentru că vrea și poate. Nu aștept nimic de la stat, dar mă doare să văd că am dat competența, conștiința și bunul simț pe aroganță, egoism și “șmecherie”. Astea sunt valori pentru mulți români.

Dar… să ne scuturăm de dezmăgire și să păstrăm în minte faptul că putem reuși oriunde. În condițiile noastre. 🙂 Să aveți o săptămână productivă!

sursa foto: revista22.ro

Comentarii

Comentarii

Last modified: January 23, 2017

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *