Machiaj natural? De ce te mai machiezi?

8411

Written by:

Evident că nu am spus eu idioțenia asta. E o expresie plină de aroganță venită din ignoranță sau chiar prostie, dar aud că este foarte des folosită în saloanele clasice. Aș vrea să o demontăm cu ocazia asta.

Cu două-trei luni în urmă m-a sunat o doamnă puțin panicată pentru că a făcut o probă la cineva din Brăila și a fost foarte nemulțumită, nici gând să se machieze la fel și la nuntă. Am stabilit să ne întâlnim pentru o probă, mi-a arătat o fotografie cu machiajul care i-a fost executat atunci și mi-a zis “iți pot spune cum să NU mă machiezi”. În fotografie nici măcar nu semăna cu ea. Tenul ei măsliniu era tencuit cu un fond de ten mult prea deschis, ochii mari și luminoși erau ascunși sub un fard “plat” și un eyeliner trasat greșit, iar buzele erau… roșii, destul de ok. Purta un soi de machiaj pin up șablon care nu îi respecta deloc fizionomia. Machiajul pin up ar putea fi cel mai natural machiaj, dar condiția este să respecte fizionomia persoanei care îl poartă. Când s-a văzut în oglindă i-a spus machiozei că nu îi place, iar aceasta a spus că machiajul făcut de ea este natural, așa se machiază oamenii și când merg cu tramvaiul. Apoi a întrebat de ce se mai machiază dacă vrea machiaj natural. Ughhhh! Fac icter de fiecare dată când aud asta. În primul rând mă disperă faptul că unele machioze folosesc asemenea expresii pentru a face clientele să creadă că problema este la ele, la cliente. Nope, problema este la machioză. Ceea ce nu înțeleg machiozele care folosesc astfel de expresii este că “natural” nu înseamnă “să nu se vadă că port machiaj”, inseamnă “vreau să mă recunoască soțul și dupa ce mă machiezi, vreau să arat tot ca mine, nu ca un clovn”. Faptul că folosești puține elemente sau puține culori într-un machiaj nu înseamnă automat că machiajul acela va arăta natural. La fel cum poți să folosești șapte farduri, două eyelinere și trei glittere la un machiaj natural, firesc. Eu asta fac de obicei. 😀 îmi pare rău că nu sunt pregătită cu o poză de genul acesta, dar voi face o ședință foto în zilele următoare și voi completa articolul. Voi posta și pe Instagram. Follow me there. 🙂 Ideea este că nu există “nu îți place pentru că tu nu te machiezi de obicei” sau “de ce te mai machiezi dacă vrei să arați natural?” Există doar machioze care nu știu ce fac. Eu nu pretind că am vreun talent deosebit, am puțin simț estetic și îndemânare, iar restul este completat de extrem de multă muncă, cursuri cu maeștri internaționali și încă multă muncă. In cazul meu, studiul nu s-a oprit și nu se va opri niciodată. Nu vă așteptați să fiți machiate profesional de către cineva care a făcut un curs de cosmetică in anii 90 și încă vreo două seminarii organizate de branduri care nu fac decât să își prezinte produsele. Domeniul acesta este mult mai complex de atât. Și voi trebuie să comunicați eficient dacă vă doriți ceva anume, dar atunci când vă alegeți make up artistul asigurați-vă că aveți cu cine comunica.

Programarea a avut loc în prima sâmbătă din acest sezon și am ales un pigment bronz care arata superb pe pielea ei, un eyeliner sexy dar cumințel, ruj roșu și câteva gene individuale. Am folosit mai multe elemente decat în machiajul de clovn, dar am obținut un look natural de divă. Clientei mele i-a plăcut foarte mult. Pentru o experiență plăcută și un rezultat care depășește așteptările ar trebui să mergi la cineva care se ocupă doar de asta și investește foarte mult în formarea sa profesională. Agenda mea e cam plină pe anul acesta, dar vă las cu încredere pe mâinile asistentei mele. O puteți contacta cu un click aici.

Oh… a început oficial sezonul nunților! News feed-urile ne sunt umplute de fotografii cu machiaje, cele mai multe greșite, dar în perioada asta se găsesc cliente pentru oricine. 🙂 Eu cred că voi începe o serie de articole pe tema asta. Colegilor make up artists le doresc mult succes, iar clientelor le doresc să aibă parte de machiaje superbe care să le facă să strălucească.

Pe curând! 🙂

Update: I-am facut clientei si prietenei mele Eugenia un machiaj cu zece farduri, un glitter si doua eyelinere gel. Nu m-am gandit la articol cand l-am facut, dar e foarte potrivit. 🙂

Machiaj cocktail colorat atelier paris 06

Comentarii

Comentarii

Last modified: June 2, 2017

2 Responses to " Machiaj natural? De ce te mai machiezi? "

  1. Nichole says:

    Ica, eu cred ca cel mai greu este sa reusesti un astfel de machiaj natural! Restul …… mechajelor tin de indemânare, cel natural se apropie de ARTA.

    • Ica Datcu says:

      Pentru a reusi sa realizezi un machiaj care arata FIRESC pe cea care il poarta este nevoie de mult studiu, practica, o viziune antrenata. Ai dreptate. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *