Cum scapam de cearcane?

3533

Written by:

Cred că aceasta este întrebarea pe care o primesc cel mai des “cum scapam de cearcane?”  Pentru soluții eficiente trebuie să mergem la cauza problemei, de aceea propun să vedem care sunt tipurile de cearcăne, care sunt cauzele apariției lor și ce ne rămâne de făcut.

Hiperpigmentarea – cercurile întunecate din jurul ochilor se găsesc de obicei la femeile cu un ten mai închis și se datorează excesului de melanină din piele.  În cazul acesta nu putem face îmbunătățiri semnificative cu produsele de îngrijire, dar ar fi bine să folosim o cremă creată special pentru zona ochilor și să rezolvăm problema cu ajutorul machiajului. Mie îmi plac mult anticearcanele de la Armani, Nars, Chanel și Lancome, dar variante mai accesibile găsiți la Radiant, Revlon si l’Oreal. Pentru cearcănele galbene-maronii recomand concealere în nuanțe de la roz la somon, cu cât cearcănele sunt mai închise la culoare, cu atât concealerul trebuie să conțină mai mult roșu și mai puțin alb. Persoanele care au astfel de cearcăne cred că au încercat de câteva ori să le acopere cu un produs în ton cu nuanța pielii, dar mai deschis, iar rezultatul cu siguranță nu a fost cel dorit. Asta pentru că este necesară în primul rând o corecție de culoare. Multe straturi de concealer în nuanța pielii nu ajută, nu fac decât să încarce inutil zona sensibilă de sub ochi.

Smokey eyes cu pigment cameleonic si buze fucsia cearcane

 

Cearcăne galbene-maronii neutralizate cu un concealer somon.

Cel mai răspândit tip de cearcăne sunt cele datorate circulației defectuoase a sângelui sau de retenția de apă. Dacă nu dispar niciodată înseamnă că sunt ereditare, dar dacă uneori dispar, înseamnă ca sunt cauzate de oboseală și/ sau o alimentație nesănatoasă. Aici problema este de volum, nu de culoare. Aceste cearcăne sunt fie retrase în piele, fie umflate. În cazul femeilor cu pielea foarte subțire sunt însoțite de mici vene mov/albăstrui. Pentru a diminua pungile de sub ochi ar fi ideal să avem o alimentație echilibrată, fără prea multă sare și să bem multă apă. În rutina de îngrijire putem include o cremă pe bază de tanină, poate fi preparată în unele farmacii, dar ne putem bucura de beneficiile acestui ingredient și aplicând pliculețe de ceai verde pe ochi înainte de culcare. Scufundate în apă caldă și răcite în frigider. Pentru astfel de cearcăne a fost creat și Remescar, dar nu mi se pare foarte eficient.

cum scapam de cearcane

Niște cearcăne finuțe retrase in piele.

Am folosit multă cremă pentru zona ochilor de la Lioele, un concealer în nuanța fondului de ten și am fixat cu multă pudră cu un burețel de machiaj pentru a corecta volumul. Pasul acesta este opțional și nu este tocmai potrivit pentru tenul matur. Atunci când aplicați concealerul nu vă opriți in colțul intern, urcați usor până pe pleoapă, altfel nu ați corectat decât jumătate din problemă. Foarte important, sensul corect de aplicare a produselor in zona de sub ochi este dinspre colțul exterior al ochiului către canalul lacrimal, altfel vom încurca limfa în procesul de drenaj, iar asta ne poate mări cearcănele.

remescar cearcane

Pungi sub ochi. În a doua imagine am aplicat Remescar

Un remediu bun pentru ambele tipuri de cearcăne: o linguriță de bicarbonat de sodiu in 100 ml de apa calda. Umezim două dischete cu soluția obținută, le aplicăm sub ochi și le lăsăm să acționeze 5-10 minute. Puteți face asta zilnic timp de o săptămână și cu siguranță veți vedea rezultate, dar nu abuzați, pH-ul bicarbonatului de sobiu este alcalin, iar pH-ul pielii este ușor acid. După acest “tratament” de o săptămână vă recomand să îl folosiți doar de trei-patru ori pe lună.

Alte soluții rapide pentru a scăpa de pungile de sub ochi – amestecați o linguriță de cafea măcinată cu puțin ulei de măsline sau de cocos, aplicați amestecul pe zona cearcănelor, lăsați să acționeze 15 minute și clătiți bine.

Feliile de cartofi cruzi și reci pot dezumfla rapid pungile de sub ochi. La fel și feliile de castraveți.

Vă recomand să folosiți o cremă pentru ochi indiferent de vârsta, chiar dacă încă nu aveți cearcăne sau riduri. Pielea din jurul ochilor este de patru ori mai subțire decât pielea de pe restul feței și are nevoie de îngrijire specială. Demachiați-vă ochii cu răbdare și blândețe. Găsiți și un articol despre demachiere pe blog.

Sursa fotografiei principale este buildmybod.com și ilustrează cearcăne înainte și dupa injecții cu acid hialuronic. Există și varianta asta. 🙂

Încerc să fiu scurtă, dar aștept și alte întrebări în secțiunea de comentarii. Pe curând!

Comentarii

Comentarii

Last modified: March 14, 2017

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *